Anunț informativ: Reguli generale de comportare în timpul scăldatului
Stimați cetățeni!
De la începutul sezonului estival pe teritoriul RM s-au înecat 7 minori dintre care 4 doar în zilele de 25-26 iunie 2026.
În vederea prevenirii unor asemenea tragedii, îndemnăm părinții, tutorii, bunicii și toate persoanele care au în grijă copii să respecte următoarele reguli simple de siguranță:
- Nu lăsați niciodată copiii fără supravegherea permanentă a unui adult;
- Explicați copiilor pericolele scăldatului în locuri neamenajate și interziceți-le să meargă la scăldat singuri sau doar în compania altor minori;
- Explicați-le că, în caz de pericol, trebuie să strige imediat după ajutor și să apeleze numărul unic de urgență 112, fără a încerca să intre în apă pentru a salva un prieten dacă nu sunt instruiți în acest sens;
- Cunoașteți permanent locul în care se află copiii și cu cine își petrec timpul, în special pe perioada vacanței de vară.
Fiecare tragedie poate fi prevenită. Un moment de neatenție poate costa o viață. Supravegheați copiii și alegeți întotdeauna siguranța!







