×
Meniu

ANUNȚ privind organizarea consultării publice și dezbaterilor în procesul de amalgamare normativă

Cancelaria de Stat, prin Oficiul Teritorial Soroca, invită locuitorii orașului Florești să participe la consultarea publică și dezbateri privind propunerea de amalgamare normativă a unității administrativ-teritoriale.

Data: 18 septembrie 2026.
Ora: 15.00.
Locul: Centrul Cultural or. Florești.

PROPUNEREA SUPUSĂ CONSULTĂRII

Se propune amalgamarea comunei Vărvăreuca cu localitățile: or. Florești, com. Alexeevca,  s. Mărculești și  s. Rădulenii Vechi,  cu stabilirea centrului administrativ în or. Florești.

Propunerea a fost elaborată în baza criteriilor aplicabile procesului de amalgamare normativă, inclusiv numărul de locuitori, vecinătatea și continuitatea teritorială, accesibilitatea și legăturile dintre localități.

În cadrul consultării vor fi prezentate propunerea de amalgamare, argumentele care au stat la baza acesteia, precum și principalele schimbări și etapele următoare ale procesului.

Scopul consultării publice este informarea comunității și colectarea opiniilor și propunerilor privind modul de organizare a amalgamării și a perioadei de tranziție.

Locuitorii sunt invitați să formuleze observații, propuneri și obiecții privind accesul la serviciile publice după amalgamare, accesibilitatea centrului administrativ, reprezentarea intereselor localității, păstrarea identității, tradițiilor și patrimoniului local, precum și problemele și prioritățile comunității care trebuie luate în considerare în perioada de tranziție.

Toate observațiile și propunerile formulate vor fi înregistrate, analizate și incluse în documentarea procesului de consultare.

 

Data anunțului:  14 septembrie 2026.