Bugetarea participativă – Ediţia 2023
Primăria or. Floreşti informează că în cadrul ediției 2023 a Programului Bugetarii participative au fost depuse 10 de proiecte pentru dezvoltarea orașului. Inițiativele înaintate de cetățeni se referă la următoarele domenii: extinderea și amenajarea spațiilor; reabilitarea/crearea zonelor de odihnă, a locurilor de joacă pentru copii și a obiectelor patrimoniului cultural; protecția mediului şi dezvoltarea infrastructurii stradale. Procedura de aplicare s-a încheiat sâmbătă 31 martie.
La data de 10 aprilie 2023, a avut loc Ședința Comisiei de evaluare la care s-au examinat cele 10 proiecte înaintate de grupuri de iniţiativă, în conformitate cu „Regulamentul cu privire la mecanismul de implementare a programului de Bugetare Participativă (BP) numit și ”BUGETUL INIȚIATIVELOR CIVICE” în orașul Florești” și criteriile de evaluate stabilite: relevanța proiectului; bugetul, sustenabilitatea; domeniul ș.a.
În urma evaluării realizate, Comisia de evaluare a decis, că toate proiectele depuse sunt valide şi trec în etapa următoare a procesului Bugetării Participative.





